În liniștea nopții întunecate, doar ceasul ticăie slab și temător. Un glas grav, înăbușit, mă face să tresar. Deschid leneșă ochii, și caut cu privirea ora. Oftez greoi, și-mi trec degetele prin așternuturile fine. Îmi las ochii să mi se acomodeze, privind la bucata de geam neacoperită de perdelele groase, și negricioase ,pe unde se întrezăresc câteva raze pierdute ale lunii .
   Același glas prinde contur din nou, gemând mai intens de data asta, făcându-mă să strâng puternic din ochi. Simt o respirația caldă, mângâindu-mi pofticios gâtul. Mă încordez, strângând așternuturile, în pumni. Încep să tremur incontrolabil și-mi doresc să înceteze.
   Secundele se scurg cu fiecare ritm alert al inimii mele. Găvanele goale din care a pierit și ultima picătură de culoare mă sfridelesc , arzând flămânde, cercetându-mi trupul dezvelit. Mii de furnicături încep să alunece peste corpul meu inert, prins între panică și tentație, și îi simt buzele calde și molatice plimbându-se în voie pe obrajii mei reci. Îmi mușc interiorul buzei, până simt gustul sărat al sângelui, invadându-mi gura, ca o explozie de artificii.
   Șoapte nedeslușite,haotice se prelingeau în agonie între noi. Mă agățam de frica mea cu fiecare gram de speranță rămasă, însă degeaba. Mă prinde din nou în mrejele lui, rânjind inuman, la disperarea mea.
” Tic-Tac ” - glasul lui acoperi agitația din interiorul meu. Râse grav și demonic, apoi în lumina slabă a dimineții se evaporă, lăsându-mi un gust amar.
   Pentru moment, dispăruse. Dar la noapte Demonul meu, avea să se întoarcă. Era o luptă cu fantomele trecutului, la care niciunu nu era dispus să renunțe.