La inceput presupun ca am fost oarecum sceptica, in privinta exprimarii sentimentelor aici, nu vroiam sa se inteleaga gresit sau alte chestii, pentru ca lumea vorbeste, si uneori vorbele dor, dar acum ca stau sa ma gandesc mai bine mi`as dori grozav de tare, sa`mi amintesc cateodata ca nimeni nu e perfect si ca nu`mi pasa dar si sa nu mai fortez unele lucruri, pentru ca presupun ca o sa vina de la sine, si nu ma refer la vise, pentru ca acolo lupt, cu tot ce am si ce pot, ci la viata obisnuita si la multele  motive pentru care inca sunt aici, alaturi de cei dragi, asa cum sunt.
Si oricum...ce`ti pasa tie? Ca nu sunt speciala? Ca oricum tu nu ma vezi, treci pe langa mine ca si cum n`as exista. Ei uite ca ma doare`n c*r si de`acum nici acolo, pentru ca m`am saturat sa ma indragostesc de persoana nepotrivita, m`am saturat sa vad cum va baga`ti p**a in sentimentele mele, da bine ca tu poti si eu nu? Da pot ierta, dar eu nu uit, deci asta niciodata n`o sa se intample, da bine, ha, te`ai folosit de mine, cand  ai avut nevoie, si apoi ce ? M`ai lasat sa frec menta singura. De parca ar fi asa usor, ca si cum eu ma duc sa cumpar si sa vand dragoste, ca si cum o pot schimba cand ma plictisesc de ea, auzi??? Esti cretin??? De parca ar fi vina mea, ca mi s`a pus pata pe tine, de parca sa  cred in tine a fost o crima, dar stii ce ? Ma pis pe tine. Exact. Nu mai suport, frate. Gata. Punct. De ce, eu sa fiu mintita , inselata, si a dq de "inocenta"? Ce ti se pare ca eu nu pot fi, "fetita rea" sau vulgara sau restu? Ba te inseli, ce`mi pun in cap aia fac, aia sunt. Incapatanata , al naibii de tare, si da fac, ce vreau, si da o sa`ti frec viata pana o sa ma plictisesc, ca oricum altcv mai bun nu am de facut. Sa te las in pace? Hmm, hai nu mai visa, oricum tu nu stii nimic, pentru ca n`ai de unde. Si da eu fac asta . Eu. Pentru ca nu suport ideea ca tu sa fii fericit, dupa tot rahatu asta. Si mai stii ce? O sa fii uimit de cat de bine pot sa mint, si da o sa o fac pentru mine, ha ha , de parca trebuie sa fiu "Doamna  PERFECTIUNE", pe naiba. O sa fiu EU, pur si simplu EU. Asa cum sunt, pt ca daca nu e sa`ti pese, mie de ce ar trebui? Huh? Doar pentru ca crezi ca sunt proasta? Si eu pot iubi si tu nu? Ca eu stiu cum e sa suferi si tu numa`ti bati p**a in tot? Eh uite ca pot si eu. Si`am s`o fac. Si`o sa`ti para rau.

Neputință...

Și pot să jur că in zile ca astea, cea pe care o urăsc cel mai mult și nu o ințeleg deloc, sunt Eu. Da, sunt practic un pachet de nervi, o ființă isterică,  sunt slabă, vulnerabilă, orice mă seaca, îmi vine sa țip , să  plâng, să lovesc, dar corpul nu vrea să mă asculte.Și recunosc că de multe ori nu am motive să mă simt așa, totul merge chiar bine, doar eu merg prost. Incep să cred că ... are dreptate, poate problema e la mine, de fapt mereu a fost. Sunt eu cea care mă blochez  în mine, eu sunt propriul meu "dușman". Sunt îngrozitoare, sunt invidioasă pe ea că e cu el, le urăsc pentru că se cred atât de importante și nu sunt decât niște tâmpite, nu sunt capabilă să ofer nimic bun, sunt un amalgam de sentimente ciudate, pe care nici eu nu le înțeleg. Am spus că eu pot să-i dau tot ce iși dorește, dar de fapt eu nu pot să ofer nimic, față de ea, eu chiar nu am nimic de oferit. Mă schimb mai rău ca vremea, sunt falsă, pot să mint cu atâta  ușurință, arunc replici tăioase celor care mă iubesc, sufletul meu se hrănește din asta, sarcasmul e cel care imi ține speranța in viață, și mă intreb , eu de ce nu pot fi inocenta? Eu de ce nu pot avea in sufletu bun? Dar apoi realitatea mă izbește, cum pot să fiu așa, când in jurul meu e numai violență? Mi-am promis de atâtea ori o schimbare. Dar da, e pentru două-trei zile, apoi totul revine la normal, pentru ca realizez că nu știu ce aș putea să schimb, sau poate pur și simplu nu pot să o fac. Sunt rea sau bună, mint sau sunt sinceră, injur sau sumt cuminte, e rezultatul vieții de care sunt sătulă. Vreau să o schimb, să ma schimb, dar momentan sunt blocată in kktu ăsta de oraș , pe care il detest din tot sufletul. Sunt zile în care mă intreb, de ce nu am plecat când am avut ocazia? De ce am rămas, să ajung cine sunt? Dar inca puțin, atât mai e, mai am nevoie de puțină forță, incă un zâmbet, si apoi nu vreau să mă mai intorc. Nu prea curând...

Copil...

Raze de soare alearga vesele in jurul meu.
Scoicile`si tarasc agale trupul catre tarm.
Doi ochi caprui tanjesc dupa zambetul tau.
Privesc in gol, nu mai sunt, cum eram.


Un suflet pustiu, isi ineaca suferinta`n mare.
O lacrima cazuta in infinitul albastrui.
Si`un glas chinuit ce striga mut a sa jale.
Oh, tu copil cu ochi verzui.


Doi straini sub un cer instelat de august.
Artificii ce`si reiau zgomotos coregrafia.
Si`un gust amar pe limba ei.
Desi inima-i sparge pieptul.

Inca un inceput de saptamana. O luam de la capat. Well, eu va urez o saptamana buna. Hai puneti`va costumul, zambiti si asumati`va rolul.Pana la urma nu asta stiti sa faceti cel mai bine? Doar ce sunteti? Papusi cu sfori, in mainile unui papusar parsiv, care va joaca pe degete cum vrea. Cu cat incerci sa te eliberezi mai tare cu atat sforile se strang in jurul tau mai puternic, te izbesc de realitate, iti fura visele, iti picteaza lumea`n alb si negru. Cateodata se si joaca, se prefac atat de bine, te lasa sa crezi ca poti scapa, ca poti fugi, te poti ascunde, dar ele sunt tot acolo, in intuneric, asemenea unui leu care`si pandeste prada, asteapta rabdatoare, urmarindu`ti fiecare miscare, iar tu ca un idiot ipocrit alergi cu un ranjet  stupid pe fata, bucurandu`te de asa zisa libertate, pana se plictisesc si decid ca jocul ia sfarsit, isi iau rolul de judecator, iti critica viata, visele, apoi te trantesc nemiloase de asfaltul rece , lasandu`ti un gust amar in gura, sfarsind prin a face ce vor din tine. Asa ca hai sa continuam cu sarada asta, sa vedem cat ne mai tine.

...
Oglinda trecută de timp,incadrată intr-o ramă aurie , frumos sculptată, îi oglindește imaginea neînsuflețită , stăruind pentru incă o privire. Nu-și mai amintește cât timp a trecut, de când nu și-a mai privit chipul brunet in prezența ei. Ochii căprui , - genele fluturând alene, cochetând ușuratic - ,cu aceeași strălucire timpurie, aceeași poveste a cărui taină ei o păstreaza, privesc dincolo de ea , buzele sângerii, pătate de atâtea amintiri, buclele uriașe,de un castaniu sălbatic, aranjate atent ,  îi alcătuiesc structura imperfectă bântuită de trecutul ce îi chinuie deseori somnul. Își trece grăbită degetele peste cicatricea de pe obraz, și un fior rece, trezit dincolo de propriul adevăr, îi mângaie agale trupul, se-nfioară și-și ascunde chipul in podul palmelor, cafenii.  Deși a trecut o vreme, incă mai simte durerea, nu a dispărut. E vie, e acolo, și se hrănește din orgoliu, singurul lucru care îi ține companie. Nu se mai simte vie, e doar un trup gol, o fantomă a unui trecut, o iluzie a unui viitor.                       ...

Scrisoare catre tine.

E prima oara cand iti scriu, dar nu si prima cand vreau sa o fac. Am scris, sters si rescris aceste randuri , cam de o mie de ori , in ultimele doua saptamani, pentru ca nu stiu ce ti`as putea spune, adica stiu, dar n`am nici cea mai mica idee cum sa incep, presupun ca cu inceputu, daca as si sti care`i ala. Dar gata cu atata incertitutine,si emotii, desi sa recunosc, ma simt ca o pustoaica in primul an scolar. Am sa`ti astern pe aceasta pagina goala, ceea ce ma roade de ceva vreme, si`am sa`o umplu cu dorintele mele , mici - mari, care salasluiesc adanc in lacasul cel mai intunecat din sufletu meu. Mici scantei ce se transforma in artificii cu fiecare ocazie , si mii de fluturi neastamparati, mesagerii tai in miniatura, de care nu te lipsesti niciodata.



"In repetate randuri , ti`am asteptat venirea cu sufletu` la gura, si inima`mi pulsa nebuneste cand simteam cum iti croiesti drum si te asterni usor in sufletu meu, dar chiar si atunci nu ramaneai mai mult de o vreme, un timp scurt, in care imi zdruncinai increderea in mine, imi afisai razand slabiciunile, ma loveai fara incetare pana cadeam fara sa mai pot lupta in vre`un fel, la pamant. Ma trezeam apoi, dupa zile , luni intregi de durere, lipsita de orice fel de sentimente, zdrobita, pe asfaltul rece cu un gust amar si fara motive sa o iau de la capat. Stii, chiar nu stiu cat o sa mai treaca, pana o sa ma bucur de tine, desi n`am incetat niciodata sa sper, inca cred in el, si in iluzia ca poate odata va veni, nu cred in perfectiune si nici nu caut, te vreau pe tine, sub forma ta cea mai frumoasa, macar pentru o data in viata sa simt ca traiesc, sa ma simt puternica,  in cel mai frumos mod, sa nu`mi mai strang perna in brate, nopti la rand. Serios acum , nu am nevoie de nici un Fat`Frumos, doar un  baiat simplu, cu sentimente reale, sa ma accepte asa cum sunt, sa`mi iubeasca defectele si sa aiba grija de mine.Vreau doar sa ma stranga in brate, sa`i simt caldura trupului si bataile inimii, sa stiu ca e acolo pentru mine indiferent de cine sunt eu, sa`mi ia mainile in ale lui,sa ma priveasca in ochi, sa vada dincolo de ei, sa nu mai simt frica , si sa pot sa ofer totul. Si de asta te intreb de ce ? De ce esti asa egoista cu mine? Oare eu nu merit? Unde`i Cupidon`al meu? Sau mai bine zis, de ce ma loveste doar pe mine? Cum ar putea sa iubeasca doar o jumatate? Eu am nevoie de un intreg”.