Două jumătăți...


 Suspinele lungi și plânsetul înăbușit, îmi penetrară gândurile, forțându-mă să mă întoarc în camera obscură, ai căror pereți purtau diferite înfățișări sub razele de un argintiu fantomatic ale lunii , care se rostogoleau pe fereastra deschisă. Privirea mi se mută spre silueta care stătea pe, pervazul ferestrei, cu spatele la mine,legănându-se în față și în spate,  privind în golul ce se așternea dincolo de geam. Părul lung , lăsat în onduleuri bogate pe spate, îi flutura în bătaia vântului rece de toamnă.  Cămașa de noapte îi era lipită de trup, iar perdelele i se înfășurau asemenea unor gheare uriașe de picioarele goale, încercând să o oprească din nebunia care o cuprinse.
  Își atârnă un picior , plimbându-l pe suprafața aerului. ” Așteaptă ! ” am țipat îngrozită la ea. Trebuia să o opresc, dar îmi simțeam picioarele ca de plumb, și privirea încețoșată. Am închis ochii, încercând să-mi revin. Geamul se izbi cu forță de perete, cioburile împrăștiindu-se pe suprafața dalelor din marmura albă, sidefată, așezându-se silențios la picioarele mele. Un strigăt sfâșiat de suferință, se înălță spre cer.

   M-am trezit brusc, respirând sacadat, cu tâmplele zvâcnindu-mi de durere, și lacrimi prelingându-mi-se pe obraji. M-am ridicat în capul oaselor, mijind ochii la mâinile-mi reci care îmi tremurau incontrolabil. Ticăitul ceasului, îmi atrase atenția. Era 12:00. Am oftat lung, cu strigătul încă răsunându-mi în urechi. M-am trântit înapoi în pat, și am închis ochii, încercând să adorm. Degeaba. Visul încă îmi stăruia în minte.
  Mi-am trecut degetele pe suprafața lenjeriei roșii de mătase, care-mi învăluia trupul cu atingeri fine. Mă simțeam atât de străină de toate. Nici patul nu mai era pe măsura mea, nici aștenuturile nu mă mai iubeau cu aceeași pasiune. Fără vlagă, m-am ridicat amețită din pat, mi-am pus halatul și am străbătut în picioarele goale holul pustiu, până în bucătărie. Prin întunericul gros, care îmi mângâia gleznele cu atingerile unei pisici alintate, mi-am pregătit o cană mare , aburindă de ciocolată caldă.
   Biblioteca ! Pașii au învățat pe de rost prea bine cunoscutul traseu. Mirosul cărților vechi și noi, îmi aduceau un strop de alinare în golul ce îmi străbătea sufletul. M-am lăsat în fotoliul roșu, ghemuindu-mă, strângându-mi picioarele la piept, sorbind din căldura ciocolății. Chipul distorsionat mi se oglindi în fereastra uriașă a camerei. Eram palidă ca o fantomă. ” O străină, prinsă într-un trup familiar.