Înapoi la început...


Îmi îndrept pașii obosiți spre casă. Prin întuneric, traversez aleea pustie. Aud scârțâitul sâcâitor pe care cizmele mele, îl fac,cu fiecare pas prin zăpada proaspătă, îmi simt tâmplele zvâcnind puternic, și starea de angoasă îmi crește cu fiecare secundă. Las în urma mea, suspine reci, și o dâră de tristețe. Durerea îmi străpunge inima ca un pumnal nemilos , și rece. Îmi strecor vârful limbii afară, și aștept până un fulg de nea se lipește vioi pe ea. Oftez greoi, și-mi continui drumul prin ninsoare. Mă topesc ușor în liniștea nopții până mă simt în siguranță.