Te-ai gândit vreodată, cât de mult înseamnă să vorbești cu o persoană, care într-adevăr te înțelege și nu te judecă ? Îți ia apărarea, deși vă cunoașteți de nici mai bine jumătate de oră, și totul pentru că într-un alt context s-a simțit la fel, dar ea a avut tupeul să zică și tu nu ? Te-ai simțit diferit - diferit în bine -, doar pentru că te-a tratat ca pe o persoană normală, nu existau nici zâmbete nici lacrimi, nervi, sau bătaie de joc, ci doar cuvinte, sentimente care aveau nevoie să curgă, fără să găsești un înțeles în fiecare ? Să te simți liber să-ți exprimi părerile, fără să atragi priviri curioase,batjocoritoare, sau ignorante ?

Sincer, îți mulțumesc. Nu m-am simțit de mult așa. Mersi că m-ai ajutat încă odată să descopăr că coperțile nu au nimic de-a face cu interiorul. Ești de apreciat, și e fraier ăla care nu o face.