Urăsc când mă simt așa. Slabă, cu inima tremurând de fiecare dată când mă gândesc la asta, și nu mai vreau. Nu-mi place. Mă simt sufocată, mă simt obligată să reacționez așa. Parcă se rupe tot in mine, iar eu mă prăbușec încet și-n chinuri. Lovesc pământul reavăn și tot ce simt e amărăciunea pe care mi-o provoacă. Îmi strâng brațele în jurul picioarelor,și îmi ascult bătăile accelerate ale inimii. ”Sufletul” meu e sfărâmat de luptele care se dau în el. Și totuși o fac, cu fiecare părticică. Pentru că nu pot să mă abțin, pentru că cică îmi place să fiu așa, s-o fac pe martira.
