- Deci, ne intalnim din nou ?
Cand Lisa isi intoarse privirea , langa ea, statea baiatul la care se gandise incontinuu de la incident. Tresari, la privirea lui insistenta si isi repeta " Relaxeaza`te".
- Da, cred ca da. Acum ma urmaresti sau ce ?
- Se poate spune si asa.
Vorbele lui o luasera prin surprindere.
- Ăăă, bine, cum zici, eu trebuie sa plec.
- De ce? Te grabesti ?
- Da, am ceva de facut.
Ajunsa in strada, privi in jur, si grabi pasii.
- Nu, te rog, nu fa asta.
- Asteapta putin, nici macar nu stiu cum te cheama !
In urma ei , vocea lui țipa disperata ... isi intoarse instinctiv capul, si astepta intepenita pana acesta se apropie de ea.
- Pai, da, eu chiar nu stiu cum te cheama ...
- Lisa ...
- Bine, Lisa [ vocea lui suna a neincredere, ar fi vrut sa`i spuna in acel moment ce lupta ii provocase in suflet, dar nu vroia sa strice momentul ]... Ce zici de o plimbare ?
- De acord.
Chiar spusese asta ? Chiar acceptase?
- Super, deci stiu locul asta , cu mancare grozava, ce zici ?
- Ok, de ce nu...
In timp ce strabateau strazile, linistea dintre ei ii incomoda pe amandoi.
- Deci , esti de pe aici ?
- Nu, sunt doar in vacanta. Dar tu ?
- Si eu la fel. Si deci, de unde esti ?
- Romania.
- Serios ? Si eu ! Adica, da...
- Pe bune? Nu pari ... Accentu , hainele, esti sigur ?
- Da, doar ca am crescut aici si acum cativa ani , ne`am mutat acolo. Ai prieten ?
- De fapt ...
- Da cred si eu ca da, ai dreptate, nu stiu de ce am intrebat. - Poate ca n`ar fi trebuit sa spere, normal ca avea prieten, cum ar fi putut sa nu aiba , cine nu ar fi iubit ochii aia ca doua perle negre, gropitele dulci pe care obrajii le tradeaza de fiecare data cand zambeste...-
- Nu. Nu , am.
