A sunat telefonul ala blestemat mai bine de o ora. Si n`am vrut sa`ti raspund. Stateam acolo,pur si simplu, cu telefonu intr`o mana, si cu paharul de cola in cealalta, cu privirea incețosata de la atatea lacrimi, priveam absenta pe dupa perdea, cu gandurile prea incurcate, ca sa mai pot actiona intr`un fel. Nu puteam sa`ti raspund, stiu doar ca ai fi ras, de cat de "prostuța" eram. Pentru ca acolo unde eu puneam sentimente, tu dadeai naibii tot`, unde lucrurile pentru mine aveau cea mai mare importanta, tu te pișai pe ele, dar asa eram eu, obisnuiam sa` pun la suflet fiecare actiune si cuvant al tau, atat de important erai pentru mine. Si ma iubeai si tu, stiu , in felul tau, pe care il detestam pe cat de mult il iubeam, tu erai baiatul rau si eu pustoaica cu care te jucai , si totusi tot la mine te intorceai mereu. Iar eu, nici nu clipeam si te luam in brate si te sarutam, ca nu vroiam sa te pierd. Dar tu , trebuia, ca de fiecare data sa ma ranesti, sa ma faci sa ma simt minuscula, buna de nimic, si mai ales, nu buna de iubit, ca cica eu nu meritam. Mi`am repetat de atatea ori sa renunt la tine, ca nu meriti ce am eu de oferit, de fapt tu nu meriti nimic,insa gandurile mele erau blocat in amintirile tale, si n`au vrut sa renunte, si tu n`ai vrut sa ma lasi, ma ademeneai mereu cu cate un cuvant dulce, iar eu eram prea fericita, sa mai vad dincolo de aparente. La naiba cu ele ! La naiba cu tine ! Iesi , din mintea mea ! Pleaca ! Ca poate o sa`mi treaca...Cert e , ca nu mai vreau, nu te mai vreau, ca nu mai pot, nu mai am lacrimi sa plang, si nici o inima de frant, s`au dus dracu` toate sentimentele. Sunt singura, faţa in faţa cu nopţile si cuvintele...