Încă odată îmi las visele , să zboare libere pe aripile vântului. Dar frâu liber imaginației să se joace cu culorile reci ale iernii , să dea viață peisajului înghețat ce se așterne înaintea mea. Mi-am rătăcit speranțele în clipa unui vis străin. Închid ochii și mă las purtată spre tărâmuri de mult uitate. Privesc din depărtare, și clipesc speriată de cât de multe s-au schimbat, cum aripile mi s-au frânt, pentru că am încercat să îmi iau avânt prea devreme, câte am distrus într-o clipă de încăpățânare.
Mă retrag cu pași mărunți, înapoi în colivie. Îmi întemnițez sufletul pentru a mia oară, îmi strâng forțat secretul la piept. Îmi las dorințele să se zbată încătușate...dar cu timpul nu le mai aud geamătul disperat, sfâșiind întunericul. Într-un final, rămân cu privirea goală, mârâind gutural la amintirile care mă lasă fără suflare.
