Parțial...

Tâmplele îi zvâcnesc cu putere, iar tremurul i-a cuprins întregul trup. Între degetele delicate , strânge paharul cu vin, și simte cum lichidul roșu îi arde gâtul, dar continuă... pahar după pahar,cu sticla strânsă la piept. Închide ochii, și își trece leneș mâna prin buclele roșcate, ferindu-și șuvițele de pe chip. Amorțeala a cuprins-o întru totul , și totuși ciudat, cum inima încă îi bate cu putere, cerându-și drepturile, țipând numele lui din întunericul ce a înlănțuit-o. Ar vrea să țipe, dar glasul îi e mut. Se ridică de la micuțul bar , unde obișnuia să mănânce zilnic, și clătinându-se, se îndreptă spre ușă. Sătulă de bătăile insistente, printre buze îi scăpă un oftat și cu un declic scurt împinse cheia în broască , o răsuci de două ori, apoi apăsă pe clanță. Printre genele încețoșate de la atâtea lacrimi vărsate, și prin ochii sticloși, îl văzu oprindu-se la timp. Se încruntă la ea, și o studie din cap până în picioare. Deși furia îi clocotea în vene, singurul lucru care îl putu face , era să chicotească, apoi îi spuse nepăsătoare.
- Te-ai întors ?
- Ai băut ? se apropie de ea, atingându-i obrazul care prinsese o nuanță trandafirie.
- Ce ? E interzis ? îl împinse, dar el o prinse de talie și o trase lângă el.
Se zbătu, și gemu de durere, simțându-i aroma dulce a parfumului, nevrând să cedeze din nou.
- Lasă-mă, reuși să spună printre sughițuri, nesigură că veneau de la băutură sau de la picurii de apă ce se prelingeau pe obrazul ei.
De data asta brațele lui înconjurară, trăgând-o cât mai aproape de el. O ridică ca pe un fulg, și cu pași mărunți o purtă înspre duș.
- Dă-mi drumul ! Nu ai nici un drept ! își înfinse unghiile în pielea lui, dar el nu cedă.
O lăsă să alunece ușor în cadă, și porni dușul alăturându-i-se. Apa rece , o făcu să tremure incontrolabil, și se agăță de el, scâncind.
- Vreau să ies, îmi e frig, dinții îi dârdâiau, iar cuvintele abia puteau fi deslușite.
- Încă puțin, o liniști, sărutând-o pe creștet.
- Pleacă, te rog, îi ceru, lăsându-și genunchii să alunece, strângându-și brațele în jurul corpului. Du-te la ea !
- Sunt la ea, era rândul lui să ofteze.
Opri dușul, și o purtă de data aceasta în dormitor. Îi trase ușor rochia udă, și o înveli între așternuturi. Își dădu tricoul jos, și se așeză lângă ea, fără să scoată un cuvânt.
Prinsă în căldura corpului lui, cedă, și se ghemui la pieptul lui. Oricât și-ar fi refuzat, îl iubea, mai mult decât o făcuse vreodată.

Două jumătăți...

 Suspinele lungi și plânsetul înăbușit, îmi penetrară gândurile, forțându-mă să mă întoarc în camera obscură, ai căror pereți purtau diferite înfățișări sub razele de un argintiu fantomatic ale lunii , care se rostogoleau pe fereastra deschisă. Privirea mi se mută spre silueta care stătea pe, pervazul ferestrei, cu spatele la mine,legănându-se în față și în spate,  privind în golul ce se așternea dincolo de geam. Părul lung , lăsat în onduleuri bogate pe spate, îi flutura în bătaia vântului rece de toamnă.  Cămașa de noapte îi era lipită de trup, iar perdelele i se înfășurau asemenea unor gheare uriașe de picioarele goale, încercând să o oprească din nebunia care o cuprinse.
  Își atârnă un picior , plimbându-l pe suprafața aerului. ” Așteaptă ! ” am țipat îngrozită la ea. Trebuia să o opresc, dar îmi simțeam picioarele ca de plumb, și privirea încețoșată. Am închis ochii, încercând să-mi revin. Geamul se izbi cu forță de perete, cioburile împrăștiindu-se pe suprafața dalelor din marmura albă, sidefată, așezându-se silențios la picioarele mele. Un strigăt sfâșiat de suferință, se înălță spre cer.

   M-am trezit brusc, respirând sacadat, cu tâmplele zvâcnindu-mi de durere, și lacrimi prelingându-mi-se pe obraji. M-am ridicat în capul oaselor, mijind ochii la mâinile-mi reci care îmi tremurau incontrolabil. Ticăitul ceasului, îmi atrase atenția. Era 12:00. Am oftat lung, cu strigătul încă răsunându-mi în urechi. M-am trântit înapoi în pat, și am închis ochii, încercând să adorm. Degeaba. Visul încă îmi stăruia în minte.
  Mi-am trecut degetele pe suprafața lenjeriei roșii de mătase, care-mi învăluia trupul cu atingeri fine. Mă simțeam atât de străină de toate. Nici patul nu mai era pe măsura mea, nici aștenuturile nu mă mai iubeau cu aceeași pasiune. Fără vlagă, m-am ridicat amețită din pat, mi-am pus halatul și am străbătut în picioarele goale holul pustiu, până în bucătărie. Prin întunericul gros, care îmi mângâia gleznele cu atingerile unei pisici alintate, mi-am pregătit o cană mare , aburindă de ciocolată caldă.
   Biblioteca ! Pașii au învățat pe de rost prea bine cunoscutul traseu. Mirosul cărților vechi și noi, îmi aduceau un strop de alinare în golul ce îmi străbătea sufletul. M-am lăsat în fotoliul roșu, ghemuindu-mă, strângându-mi picioarele la piept, sorbind din căldura ciocolății. Chipul distorsionat mi se oglindi în fereastra uriașă a camerei. Eram palidă ca o fantomă. ” O străină, prinsă într-un trup familiar. ”

” Alege... ”

” Nu se temea de dificultăţi: ceea ce o speria era obligaţia de a alege alt drum. Să aleagă un drum însemna să abandoneze altele... ” - Paulo Coelho.

Își răsuci de două ori părul, aranjându-l într-un coc simplu. Își clătina capul dintr-o parte în alta studiindu-și chipul palid, în oglindă. ” Aleg să continui ? Sau să renunț ? ” Și-ar fi dorit să găsească o cale să îmbine cele două întrebări în ceva avantajos.

 ” Să continue... era o altă luptă de dus, cu ea însăși, și restul... ” .

 ” Să renunțe... o făcea o lașă în ochii ei ”. 

Îi era din nou frică. Se temea pentru viitorul incert, ce se încăpățâna să-și facă loc în viața ei, și pentru trecutul plin de amintiri amare, care o pândea la fiecare pas.

Nu putea să dea cu piciorul la tot ce primise până acum, dar știa că nu mai rezista unor noi dezamăgiri. Sufletul ei se sfărâma, cu fiecare zi care i se aduna la amalganul de sentimente care o sufocă.

 Își îngroapă fața în palme, și un scâncet lung, îi străbate pieptul. Două lacrimi înghețate i se scurg pe obrajii fierbinți și roșii. 

 

Stropi de ploaie...

.× Rwar.Caramica=p~ ×.: Vreau frate ceva, si nu stiu ce.*
Mădu`: toti vrem x_X.
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: Vreau sa ma plimb prin ploaie .:x


Huh ciudat nu ?  Dar aș vrea să mă plimb în ploaie. Stropi mari și reci, să-mi răcorească durerea din suflet, să mă înconjoare în dansul lor liber, să-mi ascundă lacrimile ce-mi înțeapă ochii triști. Să mi se prelingă ușor pe trupul ud, să-mi mângâie și aline rănile sângerânde, să-mi spele cicatricile din suflet.



Mădu`: da, da, cu umbrela, te stiu
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: nu
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: chiar as avea chef de ploaie.


Am strâmbat din nas la afirmația ei. Nu, fără umbrelă, vreau să fiu liberă. Să-mi plimb picioarele desculțe pe asfaltul fierbinte, acum răcorit de ploaie, să mă învârt până o să obosesc, să râd ca-n vermurile vechi.Să închid ochii, și să-mi las imaginația să alerge liberă, contopindu-se cu lacrimile norilor, să -mi coloreze universul gri.


Mădu`: eu nu
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: sa ploaie incet
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: cu picuri mari
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: si eu sa ma plimb prin ploaie
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: sau prin ninsoare
.× Rwar.Caramica=p~ ×.: dar e prea frig.


Și fulgii au magia lor, dar stropii de ploaie, sunt diferiți. Chiar și așa mici cum sunt, uneori reci, alteori calzi, uneori iubiți, alteori urâți, îți alină durerea și nemulțumirile. Iubesc ploaia, însă uneori mă ascund de ea, atunci când devine furtună, mi-e frică de cum se poate schimba totul. 

  
   În liniștea nopții întunecate, doar ceasul ticăie slab și temător. Un glas grav, înăbușit, mă face să tresar. Deschid leneșă ochii, și caut cu privirea ora. Oftez greoi, și-mi trec degetele prin așternuturile fine. Îmi las ochii să mi se acomodeze, privind la bucata de geam neacoperită de perdelele groase, și negricioase ,pe unde se întrezăresc câteva raze pierdute ale lunii .
   Același glas prinde contur din nou, gemând mai intens de data asta, făcându-mă să strâng puternic din ochi. Simt o respirația caldă, mângâindu-mi pofticios gâtul. Mă încordez, strângând așternuturile, în pumni. Încep să tremur incontrolabil și-mi doresc să înceteze.
   Secundele se scurg cu fiecare ritm alert al inimii mele. Găvanele goale din care a pierit și ultima picătură de culoare mă sfridelesc , arzând flămânde, cercetându-mi trupul dezvelit. Mii de furnicături încep să alunece peste corpul meu inert, prins între panică și tentație, și îi simt buzele calde și molatice plimbându-se în voie pe obrajii mei reci. Îmi mușc interiorul buzei, până simt gustul sărat al sângelui, invadându-mi gura, ca o explozie de artificii.
   Șoapte nedeslușite,haotice se prelingeau în agonie între noi. Mă agățam de frica mea cu fiecare gram de speranță rămasă, însă degeaba. Mă prinde din nou în mrejele lui, rânjind inuman, la disperarea mea.
” Tic-Tac ” - glasul lui acoperi agitația din interiorul meu. Râse grav și demonic, apoi în lumina slabă a dimineții se evaporă, lăsându-mi un gust amar.
   Pentru moment, dispăruse. Dar la noapte Demonul meu, avea să se întoarcă. Era o luptă cu fantomele trecutului, la care niciunu nu era dispus să renunțe.

De ce ?
Simplu: Orgoliu. :).
Să fie asta ? Sau doar ideea că nimic nu mai e de ajuns.  Și încerc... dar se pare că nu încât să reușesc.
Mi-aș dori ca mâine să fie diferit.
Mi-aș dori să te pot iubi așa cum îți dorești.
Mi-aș dori să te fac să înțelegi atitudinea mea.
Mi-aș dori să nu mă mai grăbesc așa.
Mi-aș dori să pot schimba ceva.
Mi-aș dori să-mi fie mai ușor.
Dar nu îmi e.
Și totuși ...

~ Nu-mi frânge inima.
Înainte să ți-o dăruiesc.
Nu-mi spune nu.
Înainte să te întreb.
Nu-mi spune că nu merge.
Înainte să încerci.
E prea mult de pierdut.
Ca să greșești. ~ F.S ^.^